Jurnalul unei nebune! :-s

27 noiembrie 2005
Astãzi mama mi-a aruncat pãpuşa din in. A spus cã eu nu o sã mai am copii niciodatã şi cã trebuie sã scape de lucrurile vechi din casã; dar nu s-a gândit nici o clipã la faptul cã jucãria era a mea şi în nici un caz nu o pãstram pentru “copiii” mei. Era frumoasã: avea nasul rotund şi roşu, pãrul blond ca o mãturã, iar corpul ei moale era atât de liniştitor în serile când mã întindeam obosit pe ea. Obişnuiam sã o calc pe faţã cu maşinuţa primitã de la tata, mi se pãrea cã o aud plângând şi, brusc, mi se fãcea milã de ea şi o luam în braţe. De ce a trebuit sã o arunce? Vãd în fiecare zi sute de barbati frumosi care îşi mişcã provocator trupul, dar nici unul nu pare sã îmi dea atenţie. De ce? Sunt chiar atât de urâta şi respingãtoare? De ce nu sunt şi eu pe canalul 5 unde se uitã mama cu atâta interes în fiecare searã? Sã mã vadã şi pe mine un barbat pe care sã il iubesc şi cãruia sã îi fac mulţi copii. Sau chiar dacã nu vrea copii, mãcar sã mã lase sã îi fac şi eu ce fac alte femei atator barbati. M-am sãturat sã mã joc singura. Tot azi mi-a venit o idee fantasticã. Mi-am dat seama cã existã un mod în care sã pot sã fiu şi eu bãgata în seamã, un mod prin care sã nu mi se mai arunce pãpuşa la gunoi fãrã aprobarea mea. Mâine dau o raitã prin mall şi caut unealta preferatã. O vreau frumoasã, cuminte şi singurã acasã.

28 noiembrie 2005

Dacã lumea nu ar mai fi atât de optimistã şi-ar da seama cã cerşetorul poate fi cel mai fericit om şi cã eu pot fi cel mai trist om chiar dacã nimeni nu mã va prinde dupã ce o voi face. L'am gasit. Pe acel EL care este perfect. Mã pregãtesc sã il cer în cãsãtoria morţii( ar trebui sã devin scriitoare). E alb,are buze cãrnoase şi ochi negrii. Mâinile mele vor atinge chipul lui; dacã se va împotrivi de la a face un om fericit, il voi ameninţa cu moartea. Ilar este cã el oricum va muri orice ar face. Am douã eşarfe de mãtase, cu trandafiri roşii pe ele...una e albã, una e neagrã şi nu ştiu pe care sã o folosesc.

‘ Singura modalitate de a scãpa de pedeapsa capitalã este sã te declarãm nebuna’ îmi spunea avocatul trei zile mai târziu. Dar nimeni nu m'a crezut...