Omul nu traieste doar din cuvinte, cu toate ca uneori ii pare rau ca le'a scos din gura.

A treia zi din martie, o intersectie, o linie de tramvai, un hotel, un bancomat, o masina, un bar drag. Ciment, gropi, semne de atentionare. O muzica pusa de mine, o bere, o tigara si o silueta care se apropie de mine. O zaresc si in minte imi vin imagini din trecut. Amintiri si regrete. Silueta se apropie, am asteptat mai bine de un an si jumatate momentul asta. Nu stiu ce sa fac, ce sa zic, cum sa reactionez. Am emotii, asta pentru ca imi pasa. Pentru ca visam la asta de multa vreme. Ajunge langa mine, o sarut, stangaci, pentru ca nu stiu ce sa fac. Ma drogheaza de la prima atingere. Ii simt parfumul si acum in nari. Un miros usor amarui, intepator care imi ajunge la creier. Il simt si acum langa mine cu toate ca au trecut mai bine de 1046 de minute de cand ne'am despartit. Ma opresc si imi doresc un singur lucru: sa il strang in brate. Sa imi lipesc fatza pe pieptul lui, sub barbie. Acolo este locul, se potriveste perfect. Il strang in brate si nu ma mai satur, am o senzatie bizara. Imi place ca ma protejeaza, ma lasa sa "zbor" doar in bratele lui. Il prind de mana si ii simt pielea fina, de care imi era dor. Bratara de la mana, parfumul imbibat perfect in pielea lui, imbratisarea lui, de toate am nevoie, le simteam lipsa. Sper ca a inteles ca regret, ca o sa fac tot ce depinde de mine sa ii demonstrez ca nu o sa mai dau cu piciorul a doua oara, ca imi pasa, ca imi doresc ca eu sa fiu singura care se imbata cu parfumul lui, care il tine de mana, care vibreaza langa el. Aveam senzatia ca nu e nevoie sa zic nimic, doar sa stau sa il vad, sa il aud, sa ii simt parfumul, sa il ating. Adorm cu gandul la el si imi dorec mai mult ca niciodata sa fie aici si sa ii sarut buzele, sa il tin in brate si sa ii spun "noapte buna".

[iti multumesc ... uneori sunt prea copil ... mi'e frica ... si totusi... merci]