Fetitza cu pasul albastru . . .

M-am trezit azi dimineata si eram albastra. Mainile pareau vopsite uniform cu a nuanta de albastru care se pierdea molatec pe pielea mea, picioarele la fel, tot corpul meu se pierdea intr-un albastru azuriu ce lumina toata camera. Buzele straluceau albastre si umezi, zbatandu-se sa se miste dar erau strivite in albastrul lor. Parul meu,scurt si drept reflecta nuante tari de albastru, acelasi albastru care imi invelise fiecare particica a trupului meu. Am plecat in cautarea mea, in cautarea raspunsului la toate intrebarile ce mi se aglomerasera in mintea-mi prea zbuciumata ca sa mai gaseasca un raspuns. Am mers ore in sir, apoi zile, luni, ani. Mergeam, mergeam, cautam o scapare din cerul ce ma invaluise, cautam raza care sa-mi usuce pielea… prea albastra. Si, dintr-o data liniste. O liniste prea puternica se cobora deasupra mea incercand sa ma ademeneasca intr-un joc silentios, jocul unei ere albastre. Ploaia se scurgea incet incercand sa curete culoarea dar nu contenea. Si picaturile cadeau, cadeau iar eu paream un singur punct albastru intr-un univers ploios care incerca sa ma ajute. Si linistea aceea care imi tulbura forta, chipul, culoarea. Drumurile erau aceleasi, lungi si impletite pana la punctul lor de sfarsit. Cerul era senin. Mereu senin si nu intelegeam de unde cad picaturile fierbinti care incepusera acum sa ma cheme, sa ma strige. Ma initiau pe un drum pustiu, fara semne, fara oameni sau lumini.Doar urmele pasilor mei se pierdeau in aceeasi culoare care incepuse sa aiba nuante verzui sau asa mi se parea mie de la somnul care zacea in mine tragandu-ma de mana pe marginea drumului dar eu ma ridicam mereu si continuam sa merg nestiind incotro.

Si dintr-o data ploaia inceteaza, soarele isi picura incet scanteile de lumini pe pamant, oamenii danseaza, canta, aleraga pe un ritm vesel si acolo era… covorul albastru, vaporos pe deasupra caruia plutea mirosul specific, sarat. Acolo era inexpugnabila casa albastra.Marea. Acasa.
Zambetul sclipea in scanteia soarelui, acum eram fericita, apa parea calda si ma acoperea incet. Dar… brusc, zambetul a inceput sa radieze tot mai mult pe chipul meu, pana am luat foc, apa parea de-acum fierbinte. In curand, m-am ridicat din mare. Eram un bulgare de foc!

azi...1 dec am ales sa scriu ceva cu marea. se fac 3 luni de cand am plecat de la " maaaneeeeaaaaa" e 3 si 12! la ora asta primeam mesaj de la tine, la 3 si 30 deja beam wisky. . . mai incolo deja plangeam, deja mi'era dor! si mai incolo incepeam sa realizez ca te . . . ! pup dulce pt copilu' care sper sa se simta! simte'ma!