Just 4 you ! T.I.
Cateodata imi pierd indemanarea innotului si ma scufund, alteori imi scot invingatoare capul la suprafata, alteori naufragiez in deriva . . . ca acum! vreau sa ma regasesc, trebuie sa aflu cine sunt... pentru cine si de ce m'am nascut!

Urasc sa vin aici iarna. E pustiu. Cerul e negru si totul in jurul meu are un aer grav ce aduce frica in mine.E frig si inceputul de reumatism ma sperie rau. Ma inspaimanta umbrele din jurul meu. Sunt bolnava si pierduta printre amintiri si nu reusesc sa ma regasesc. Aici ma pierd!? Incerc sa aflu misterul dar imi dau seama ca e o crima sa incerci sa descoperi mistreul transformandu'l in banal. Incercarea asta m'a facut sa ma pierd fara posibilitatea de a ma regasi in locurile astea. E ceva aici care nu'ti da voie sa aflii. Sa fie alt cer, alt univers? Poate nu vreau sa aflu! Poate mi'e frica sa aflu! La mare totul e diferit! Timpul sta in loc! Oamenii sunt simpli si cinstiti! E diferit! Apa e inca rece si atat de pura! Ne spala parca, sufletul murdar de minciuni si lasitate si orasenie! Totul aici e simplu si totodata invaluit intr'un mister primordial, parca. Da, e diferit! Aici mi'am plans dezamagirile, mi'am soptit sentimentele miilor de stele, mi'am varsat sufletul in valurile astea mici ... Odata, de mult, aici mi'am ingropat copilaria sub o scoica numai a mea si odata cu primele litere destainuite numai unei bucati de cer m'am indragostit pentru intaia oara. Oare nu suntem noi toti asemeni unui cersetor "de fericire", oare nu cautam noi toti ce nu avem tanjind dupa ce'am avut si n'am pretuit?Crezi ca ...? Nu stiu, ma gandesc ca poate vorbesc prea usor despre durere, despre suferinta in randurile mele. Ma gandesc ca poate atunci cand te doare n'ai putea spune la nimeni pentru ca nu ti'ar incapea suferinta in cuvinte... ar fi prea banale pentru a exprima ceea ce simti... Sau...poate asta e singurul lucru la care sunt si eu buna...sa pot sa scriu despre ce simt. Oare posturile mele nu sunt altceva decat niste crize de personalitate? De pierdere si regasire a eu'lui meu interior? Poate ca sunt posturile unei nebune cu prea multe intrebari, clatinandu'ma pe valurile cele mai banale . . . ale "vietii". Cateodata imi pierd indemanarea innotului si ma scufund, alteori imi scot invingatoare capul la suprafata, alteori naufragiez in deriva – ca acum... Ne plangem de mila, ca pentru altii nu mai avem timp... Ne pare rau ca n'am facut lucrurile altfel, ni se lovesc obsedant de creier intrebari de genul – „ce-ar fi fost daca...?” Dar oare cine e de vina? Cine daca nu noi? Sau poate nimeni! Poate aveam un destin pe care fiecare trebuie sa si'l parcurga. Dar cum sa pleci la drum daca nu stii care dintre acesti multi „fiecare” esti tu? Trebuie sa delimitezi granitele personalitatii tale, sa'ti aflii credintele, temerile, umbrele... Trebuie sa stii cine esti ca sa traiesti! Si tocmai asta va spuneam la inceput: vreau sa ma regasesc, trebuie sa aflu cine sunt...Va spuneam mai devreme despre bucatica mea de cer. Este un petec de cer ce pluteste de'asupra unei bucati de "stanca" dezgolita de timp. Aceasta bucatica de cer a creat in aceast "mic", incovoiat, speriat... doua suflete: unul inspaimantat de umbre si singuratate si altul plin de voiosie si gata sa infrunte viata. Si mie imi e dor de o Lala increzatoare in viitor, nu numai tie, prieten drag, si incerc pe zi ce trece sa o regasesc si sa'i fac cunostinta cu lumea.Ploua! Sublim! Mai sublim decat voi putea eu plange vreodata. Care este diferenta dintre o picatura de ploaie si o lacrima? Care este mai grava? O picatura de ploaie ascunde in ea lumea, misterul. Lacrima pastreaza cu grija un sentiment uman: durere, tristete, fericire, placere, melancolie...Sau am putea trece de aceasta profunzime stupida si am spune ca picatura de ploaie este doar un fenomen fizic si lacrima doar unul biologic sau psihologic.Acum te las sa meditezi asupra problemei iar eu ma duc sa'mi hranesc plamanii cu putina nicotina si sa'mi plang in continuare de mila c'am avut un week'end ratat si ca ploua (datorita unui fenomen fizic totusi).Am scris un post esuand sublim. Nu rad . . . sau poate e un zambet smuls din ingrozitoarele ore de tortura ale fiintei mele; plang simtindu'ti privirea atintita in adancul sufletului meu, in plamanii mei patati de nicotina ce inspira si expira in ritmul hohotului meu de plans.
~'~Si daca stau bine sa ma gandesc, nici nu am fost iarna la mare . . . iar visez . . . :(