Sacra si nerusinata naivitate a tineretii!

::: pentru a scapa cu viata din ghearele destinului, am ales sa'mi scriu zece porunci pe care voi incerca sa le urmez:
1.Sa astepti oricat!
2.Sa astepti orice!
3.Sa nu'ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
4.Sa nu numeri zilele.
5.Sa nu uiti ca orice asteptarea e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
6.Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
7.Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
8.Daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
9.Binecuvanteaza ocazia de a'ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
10.Aminteste'ti ca paradisul a fost aproape sigur, intr'o grota.

Ce buna idee am avut cu decalogul asta; de cate ori sunt in dificultate, apelez la el. Ma uit si caut porunca de care am avut nevoie in clipa respectiva.Cea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum sa evit amintirile care nu ma ajuta sa traiesc in prezent? Cu ce raman daca alung amintirile? Nu raman cu nimic.

Ceva nu mai merge! Nu'l mai suport! Se comporta ca pwla. Vorba vine ca nu'l mai suport, dar ma deranjaza enorm comportamentul lui din ultimele 3 zile. Poate si eu m'am schimbat putin?! Dar, o data ce se schimba omul de langa tine, te schimbi si u! De doua zile am remuscari, am o stare ciudata de "negru"...imi vine sa plang din orice. Doamne, sa nu fie iar un inceput de depresie.Nu mai vreau.Nu mai suport! Nu sthiu ce vreau. Intotdeauna, hotararile mele n'au fost altceva decat ezitari esuate. Dintr'un motiv sau altul, la un moment dat, ezitarile mele cedau si aparea o hotarare pe care viata mi'o impunea. Eu capitulam in fata hotararilor mele, nu le cuceream. Si uneori am impins eu insumi calul troian in propria mea cetate ca sa fie cucerita. Mi se parea mai simplu asa decat sa ridic de la inceput steagul alb si sa ma predau.
In clipele cand simt ca nimic nu mai merge in relatia asta, imi vin in minte certurile pe care le'am pornit, sau bataia pe care am primit'o.Mi'am zis ca daca un barbat va da in mine, fie ca'mi este sot, fie ca'mi este logodnic sau iubit, mi'am promis ca voi pleca imediat de langa el. Aha... nici daca sthiu ca'mi fac un bine ducand la bun sfarsit promisiunea mea, nu pot sa ma tin de ea. M'a batut, si tot langa el sunt. Acum trebuie sa'i suport toate magariile, toate iesirile lui nervoase. Ce ma intriga cel mai mult, ca niciodata nu am "nesimtitul tupeu" de a ma lua de el, de a'i spune ca ma deranjeaza un lucru, nu am curaj sa'i spun ca ceva nu'mi place. Oare din cauza faptului ca mi'e frica sa nu'l pierd, sau din cauza ca ma simt cu musca pe caciula si nu vreau sa'mi reproseze cumva ceva din trecut? nici eu nu sthiu! Oricum, ceva lipseste din relatia asta. O sa incerc totusi sa salvez ceva din ea, dar nu vad unde va duce pana la urma. Am o mie si una de ganduri si trairi cu care am facut cunostinta azi, pe care nu pot sa le scriu, din cauza ca ori sunt vulgare, ori sunt imposibil de reprodus. Nu sthiu, niciodata nu am sthiut ce e mai bine pentru mine, sau niciodata cand am sthiut ce e bine, nu am avut curaj sa fac o schimbare in viata mea. Ceva nu merge in mine, cu mine! Eu sunt de vina, sau u!? in fine, maine am de gand sa fac o zi numai a mea, sa fiu eu cu mine, fara cata...maine am sa ma simt libera aici, la mine'n camera. Nu sthiu ce o sa fac toata ziua, probabil o sa citesc cartea pe care am inceput'o ieri, si am citit pana la 5 dimineata fara sa las cartea din mana. Recunosc, nu mi s'a mai intamplat sa dau peste o carte de care sa nu ma pot desprainde! Ceva se petrece in mine, mai in gluma, sau mai in serios, ceva nu e bine!

"De parca nu ne'ar mai vrea universul..."