... azi mi'am pus puţin ordine în gânduri în cele aproape 5 ore petrecute la psihoterapie [de grup] ... Ideea e că am conştientizat că am o problemă, că deşi opun rezistenţă, tot la şedinţe de psihoterapie individuală o să ajung ... şi de ce să nu încep de acum? Faptul că am ales să plec ''de aici'' tot o rezistenţă se numeşte ... şi s'ar putea să fie chiar pe dos rezultatul! Mă gândisem la asta numai că nu acceptasem.
... gândul că atacurile de panică se pot repeta şi mai des şi cu o mai mare intensitate mă cam sperie ... şi e clar că la asta se va ajunge până la urmă ... plus erupţiile de pe piept care au început să apară când mă enervez ... n'aş vrea să ajung să strâng pe cineva de gât ... pt. că am observat şi ceva mai multă agresivitate ... şi o ciudată încordare a muşchilor!
... mă simt mai bine fiindcă încep să accept că am o problemă şi să doresc ajutor!
... m'am săturat de aceleaşi discuţii fără sens ... de căcatul ăsta de situaţie! Mă doare, sincer, dar foarte sincer, fix în pwlă de ce dracu' se va întâmpla de acum încolo!
... una peste alta, de abia aştept să plec dracului de aici ... aici poate să însemne orice, aşa că nu vă bateţi capul. Cred că şi acolo, în Tenerife, când o să ies pe balcon, tot în sus o să mă uit ... şi tot o să'mi fie dor! Şi acolo o să am probabil aceleaşi coşmaruri, aceleaşi sincope'n respiraţie, aceeaşi sete ... şi probabil că nu o să mă ''vindec'' ... dar momentan mă simt mai bine numai pentru faptul că am ales să încerc să sper!
>>"Uneori mă gândesc să dispar o perioadă, numai pentru a'ţi dovedi că însemn ceva dincolo de masă, hrană şi pat, spuse ea tristă. Dar mi'e milă aprioric de tine ... " "În afară de asta, continuai, tu, cu simţurile tale speciale - mă urmăreşti? -, ai fost prea mult minţită - ştii exact ce e minciuna şi la ce fel de minciuni mă refer -, şi asta îţi dă dreptul ca la rândul tău să minţi din când în când, spusei aparent în glumă. Numai să nu abuzezi. Meriţi această concesie pentru că tu nu faci încă deosebirea între mult şi puţin, amănunt şi idee. Oricum, ceea ce putem face este să ne iubim, asta ne mai rămâne în momentul de faţă, să ne iubim într-un cadru legal şi organizat. Desigur, ştiu, nu mai sunt atât de sever cu sentimentele. Nici cu ale mele, nici cu ale altora. Numai periodic, când n'am ce face, când simt cum mă doboară nehotărârea, abia atunci mă gândesc la amănunte ... De unde ştii mobilurile intime care hotărăsc reacţiile unui om? Evident, judecăm întotdeauna faptele, cel puţin aşa trebuie; ele sunt determinate însă de împrejurări irepetabile, depind de inteligenţă şi cultură ... O sofisticărie plictisitoare tot ce'ţi spun, ştiu asta; greu de luat de la cineva lecţii de morală, când însăşi istoria nu'ţi oferă prea multe pagini ... Ridicol este doar că mă pierd în toată brambureala asta ... Caut însă certitudini, am nevoie mereu de un petec de teren care să nu alunece sub tălpi."
Îmi dădeam seama că, fără să vreau, reveneam la eternele mele întrebări, că începeam să'mi par mie însumi penibil. " Ne tocăm nervii degeaba, spusei. Mestecăm zilnic tot soiul de chestii grave care n'au dus niciodată nicăieri, în loc să le uit dracului, să'mi văd de altceva ..." Pentru o singură clipă, i'am întâlnit privirea distantă, rece. " Ce vrei să'ţi spun? strigai. Nu înţelegi că până la urmă nu suntem cei mai vinovaţi, chiar dacă judecarea celor din jur trebuie să o facem după a noastră?" În clipa aceea, deşi păream pasionat, efervescent, mi'am dat seama că, de fapt, nu simt nimic, absolut nimic. Poate că sentimentele mele atinseseră, cu ceva mai înainte, paroxismul după care, firesc, urmează o fază mută; constatam, mă pierdeam în sofisme, negam, însă nici bucuria, nici neliniştea nu mai aveau rezonanţe psihice; <<
Augustin Buzura - Feţele tăcerii
Postări
Comentarii
