Sunday evening. For my beloved.

Dependenta?! Nu stiu sa las sa treaca aceste momente ca si cum nimic nu s'ar fi intimplat. Ca si cum virtualitatea ultimului an s'ar fi consumat fara urme in sufletul meu, fara amprente pe pielea mea, fara desenul trasaturilor sale intiparite pe retina. Lumea mea virtuala, despre care am tot incercat sa scriu, s'a dizolvat cu repeziciune in clipa cand am constientizat ca SIMT, ceva unic, spectaculos, mai sus decat pentru oricine din lumea asta rotunda. O forma unica si singulara, noua mea realitate. L'am privit de atitea ori aprinzindu'si o tigara, am simtit in nari mirosul de tabac, i'am mangaiat obrajii pe sticla monitorului, m'am lasat trezita dimineata de ceasul din camera lui, am baut impreuna din aceeasi cafea, am dansat si am facut dragoste mai intens ca niciodata. Si am vrut mai mult, mai mult... mai mult... iar acum nu mai stiu sa vin inapoi.Ma inspaimanta fuga aceasta continua a timpului, pierderea clipelor pe care nici macar nu am rabdare sa le traiesc. As vrea sa ma conserv intr'o cutie frigorifica, sa ma trezesc doar atunci cand "mi s'a pregatit ceva", sa nu imbatranesc, sa nu ma consum, dar sa nu pierd totusi nimic din culoarea zilelor si din linistea acestor nopti ce nu se sfarsesc, dar trec mult prea repede atunci cand reusesc sa adorm. Saptamani pierdute, luni pierdute, atata timp golit de amintiri... oboseala si apatie, sila si disperare. RABDARE. Imi lipseste. E tot ce tu imi ceri, iar eu nu mai am. Inchin acest pahar in fata baietelului tau nou'nascut, in fata bucuriei de a'ti tine copilul in brate... nu e al meu, nu sunt eu cea care ti'a daruit acest mic miracol, nu voi putea fi niciodata o mama buna pentru copiii tai, pentru ca te iubesc prea mult, nu vreau acum sa te impart cu nimeni, nici macar cu proprii nostri copii. Dorinta de a te avea egoist, de a'ti poseda sufletul si mintea, de a fi doar noi doi, de a trai cu foame fiecare clipa, intimitate si timp doar pentru noi... avem atatea de recuperat! Secunde care nu se vor intoarce niciodata pentru a le trai impreuna. Secunde ce pier, se duc departe si duc cu ele intreg procesul constiintei mele. Pentru tine am ramas curata saptamini intregi. Am obosit. Citeva fumuri, ameteala si zborul... senzatii light, surogat patetic al betiei de tine, dar departe de lumina obscura a cluburilor, de pastile, de orice tentatie bolnavicioasa. Nu e usor, tu nu intelegi. Am visat ceva intr'o seara. Am vazut ceva acolo, era oglinda fanteziilor tale, ma vedeam asteptandu'te intr'o camera cu draperiile trase, cu betigase orientale fumegand discret, cu lumanari calauzindu'ti pasii spre masuta pe care iti pregatisem un ceai. M'am ridicat usor si cu un gest delicat te'am invitat alaturi. Fatza pudrata, pometzii roz, buzele rosii, ochii puternic conturati ... erai fericit. Fericirea aceasta o caut in gesturile tale, in fiecare privire a ta, bucuria de a te lasa surprins de dragostea mea, linistea si gingasia unor gesturi nascute sa te aline si sa'ti alinte sufletul. Sunt patetica. Ziua aceasta poate va veni candva. Acum nu, acum eu fumez si scriu, ascult Reamon - Supergirl si zambesc gol, te vad ajutandu'ti sotia sa alapteze, te simt macinat de dorul de noi, de nerabdarea clipei cand tot masacrul acesta al sufletelor se va sfarsi si ne va elibera unul spre celalalt. Iarta'ma. Iarta'ma ca de fiecare data cand ma doare si tu simti de acolo, de atat de departe, cu fiecare neuron, chinul meu. Astept cuminte, asa cum ti'am promis, ma rog sa vii inainte sa fie prea tarziu.