Simt ca sunt libera, dar stiu ca nu sunt...

Cred ca mi'am trait viata inainte de a ma naste, caci altfel nu'mi explic cum de simt ce simt in acest moment.M'am saturat sa ma intrebe toata lumea ce am, de ce am, pentru ce am...cu ce am...cu cine am...sincer? Ce va pasa voua? daca a ajuns sa nu'mi mai pese mie, cu ce va este de ajutor daca la un moment o sa aflati care este cauza starii mele de "nimic"?? De unde atat interes pentru ceva ce pana acum o luna nu va punea niciun semn de intrebare? Dar va rog, sa nu va preocupe starea mea, caci eu vad ca reusesc sa o ignor...va rog, nu'mi aduceti aminte ca ma simt ca dracu'.Dar va rog, spuneti'mi si mie: de unde atata ipocrizie in voi? "Va simteti bine?".Ma bucur!
**Nu exista suferinta'limita...cred ca nimeni nu o sa poata sa spuna vreodata: "sufar cum nu am mai suferit si cum nu o voi mai face!" . Existenta=Suferinta!
**Am citit in Cioran ca trebuie sa suferi pana la capat, pana cand incetezi sa crezi in suferinta...sa spunem ca sunt ateu...cred doar in suferinta! Wtf?
**Unicul mijloc de a'ti apara singuratatea e sa ranesti pe toata lumea, incepand cu cei pe care'i iubesti. - dar nu vreau asta...vreau numai sa fiu singura...tocmai azi mi'a spus cineva ca : "mi'am dat seama ca ma pot simti bine si singur"...adevarat...si nu se referea la "o laba", ci pur si simplu la a sta : el si cu el, undeva, unde pot fii doar ei doi...Cam tarziu si'a dat seama...am descoperit asta acum cativa ani buni...si nu am luat'o ca pe o tragedie...[asa cum fac ai mei] ... e un fel de terapie, folosita atunci cand simti ca nimeni nu te poate ajuta, nimeni nu te poate intelege.
**Meritul meu nu e ca sunt cu totul ineficace, ci ca m'am vrut asa.