La multi ani, Romania!

Cam asta era acum un an... acum un an...lucrurile s'au mai schimbat!

***27 noiembrie 2005
Astãzi mama mi-a aruncat pãpuşa din in. A spus cã eu nu o sã mai am copii niciodatã şi cã trebuie sã scape de lucrurile vechi din casã; dar nu s-a gândit nici o clipã la faptul cã jucãria era a mea şi în nici un caz nu o pãstram pentru “copiii” mei. Era frumoasã: avea nasul rotund şi roşu, pãrul blond ca o mãturã, iar corpul ei moale era atât de liniştitor în serile când mã întindeam obosit pe ea. Obişnuiam sã o calc pe faţã cu maşinuţa primitã de la tata, mi se pãrea cã o aud plângând şi, brusc, mi se fãcea milã de ea şi o luam în braţe. De ce a trebuit sã o arunce? Vãd în fiecare zi sute de barbati frumosi care îşi mişcã provocator trupul, dar nici unul nu pare sã îmi dea atenţie. De ce? Sunt chiar atât de urâta şi respingãtoare? De ce nu sunt şi eu pe canalul 5 unde se uitã mama cu atâta interes în fiecare searã? Sã mã vadã şi pe mine un barbat pe care sã il iubesc şi cãruia sã îi fac mulţi copii. Sau chiar dacã nu vrea copii, mãcar sã mã lase sã îi fac şi eu ce fac alte femei atator barbati. M-am sãturat sã mã joc singura. Tot azi mi-a venit o idee fantasticã. Mi-am dat seama cã existã un mod în care sã pot sã fiu şi eu bãgata în seamã, un mod prin care sã nu mi se mai arunce pãpuşa la gunoi fãrã aprobarea mea. Mâine dau o raitã prin mall şi caut unealta preferatã. O vreau frumoasã, cuminte şi singurã acasã.
28 noiembrie 2005
Dacã lumea nu ar mai fi atât de optimistã şi-ar da seama cã cerşetorul poate fi cel mai fericit om şi cã eu pot fi cel mai trist om chiar dacã nimeni nu mã va prinde dupã ce o voi face. L'am gasit. Pe acel EL care este perfect. Mã pregãtesc sã il cer în cãsãtoria morţii( ar trebui sã devin scriitoare). E alb,are buze cãrnoase şi ochi negrii. Mâinile mele vor atinge chipul lui; dacã se va împotrivi de la a face un om fericit, il voi ameninţa cu moartea. Ilar este cã el oricum va muri orice ar face. Am douã eşarfe de mãtase, cu trandafiri roşii pe ele...una e albã, una e neagrã şi nu ştiu pe care sã o folosesc.
‘ Singura modalitate de a scãpa de pedeapsa capitalã este sã te declarãm nebuna’ îmi spunea avocatul trei zile mai târziu. Dar nimeni nu m'a crezut...

***Sweet! Superb! Funny! Crazy! uf, doamne! sa incerc sa ma calmez! 'ubita, doar u sthii, doar u vei sthii! deci, copil frumos, intelegi de ce sunt fericita??? nu sunt foarte happy, dar totusi, WTF! Omg! lumea asta se duce de rapa. . . Nu didy? deci cand suntem noi doua fericite, e grav. Ceva nu e in regula! " ĄQuizás ese tipo no mande en su corazón! "

***"A venit , a venit toamna
Acopera'mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac,
Sau mai bine. . . sau mai bine cu umbra ta!
Ma tem ca n'am sa te mai vad uneori
Ca'au sa'mi creasca aripi ascutite pan' la nori
Ca'ai sa te'ascunzi intr'un ochi strain
Si el o sa se'nchida cu'o frunza de pelin!
Si'atunci m'apropi de pietre si tac
Iau cuvintele si le'nnec in mare
Suiera luna si'o sar, si'o prefac
Intr'o dragoste mare!"
(Emotie de toamna - NICHITA STANESCU)


***M-am trezit azi dimineata si eram albastra. Mainile pareau vopsite uniform cu a nuanta de albastru care se pierdea molatec pe pielea mea, picioarele la fel, tot corpul meu se pierdea intr-un albastru azuriu ce lumina toata camera. Buzele straluceau albastre si umezi, zbatandu-se sa se miste dar erau strivite in albastrul lor. Parul meu,scurt si drept reflecta nuante tari de albastru, acelasi albastru care imi invelise fiecare particica a trupului meu. Am plecat in cautarea mea, in cautarea raspunsului la toate intrebarile ce mi se aglomerasera in mintea-mi prea zbuciumata ca sa mai gaseasca un raspuns. Am mers ore in sir, apoi zile, luni, ani. Mergeam, mergeam, cautam o scapare din cerul ce ma invaluise, cautam raza care sa-mi usuce pielea… prea albastra. Si, dintr-o data liniste. O liniste prea puternica se cobora deasupra mea incercand sa ma ademeneasca intr-un joc silentios, jocul unei ere albastre. Ploaia se scurgea incet incercand sa curete culoarea dar nu contenea. Si picaturile cadeau, cadeau iar eu paream un singur punct albastru intr-un univers ploios care incerca sa ma ajute. Si linistea aceea care imi tulbura forta, chipul, culoarea. Drumurile erau aceleasi, lungi si impletite pana la punctul lor de sfarsit. Cerul era senin. Mereu senin si nu intelegeam de unde cad picaturile fierbinti care incepusera acum sa ma cheme, sa ma strige. Ma initiau pe un drum pustiu, fara semne, fara oameni sau lumini.Doar urmele pasilor mei se pierdeau in aceeasi culoare care incepuse sa aiba nuante verzui sau asa mi se parea mie de la somnul care zacea in mine tragandu-ma de mana pe marginea drumului dar eu ma ridicam mereu si continuam sa merg nestiind incotro.

Si dintr-o data ploaia inceteaza, soarele isi picura incet scanteile de lumini pe pamant, oamenii danseaza, canta, aleraga pe un ritm vesel si acolo era… covorul albastru, vaporos pe deasupra caruia plutea mirosul specific, sarat. Acolo era inexpugnabila casa albastra.Marea. Acasa.Zambetul sclipea in scanteia soarelui, acum eram fericita, apa parea calda si ma acoperea incet. Dar… brusc, zambetul a inceput sa radieze tot mai mult pe chipul meu, pana am luat foc, apa parea de-acum fierbinte. In curand, m-am ridicat din mare. Eram un bulgare de foc!

azi...1 dec am ales sa scriu ceva cu marea. se fac 3 luni de cand am plecat de la " maaaneeeeaaaaa" e 3 si 12! la ora asta primeam mesaj de la tine, la 3 si 30 deja beam wisky. . . mai incolo deja plangeam, deja mi'era dor! si mai incolo incepeam sa realizez ca te . . . ! pup dulce pt copilu' care sper sa se simta! simte'ma!

...si cam atat era acum un an...