Cabotinism ...

[Exista situatii cand a avea prea mult timp nu e un privilegiu,ci un risc si inca un risc foarte grav, iar eu ma gasesc intr'o asemenea situatie.Imaginati'va , va rog, acest peron pustiu unde nenorocirea e ca am la dispozitie mai mult timp decat Hamlet. "A fi sau a nu fi?" Dupa ce am repetat intrebarea, aud cum tiuie vantul lovindu'se de acoperisul garii si cum caraie ciorile. Credeti'ma, timpul prea mult ameninta sa'ti sara in beregata ca lupii.Atunci niciun raspuns nu mai e bun.

Cabotinul din mine e gata sa ricaneze. Cum sa inteleaga asteptarea cei care nu au trait'o decat in ratii mici? Pe ei nu'i intereseaza decat sa apese pe accelerator, privind fix in fata.Atat. Nimeni n'are timp de pierdut. Nimeni n'are timp pentru altul. Nu exista decat cursa fiecaruia. Restul nu conteaza. In schimb, pentru mine asteptarea e un cuvant si intelept, si teribil. De ce intelept?Pai sigur ca este. Cand nu mai poti face nimic, cand te simti ca o ganganie in pumnul destinului, nu zici: sunt disperat; zici: astept. Va veni, nu va veni ce astepti, nu se stie. Important e ca astepti. Din moment ce astepti, faci ceva. Ti'ai gasit o ocupatie. Cum mi'am gasit eu aici, unde am invatat o noua meserie, aceea de a astepta. Foarte grea meserie, domnilor. Mult mai grea decat aceea de a calatori, de a alerga, de a te imbulzi. Pentru ca atunci camd alergi , iti folosesti picioarele.Cand te imbulzesti, iti folosesti bratele. Dar cand astepti nu'ti folosesti decat puterea de a spera. Si aici e greutatea. Caci aceasta putere te uzeaza si ea, domnilor, ca orice lucru. Si, in clipa in care puterea de a sperea s'a uzat, esti pierdut. Nu te mai salveaza nimic, pentru ca nu mai izbutesti sa astepti. Nemaiasteptand, trebuie sa mori.
Si nu pot sa'l contrazic pe acest cabotin care scoate din cand in cand capul din mine. Cel putin in privinta asteptarii are dreptate. Ma uit la sinele prafuite. Ce tren sa mai vina? Ce tren sa mai plece? Aici nu mai exista sosiri, nici plecari. Exista numai peronul si asteptarea. E una din acele situatii cand cauti in asteptare un barlog, un refugiu. Sa treaca timpul, deoarece lucrul cel mai important pe care'l faci e sa astepti. Pustiul latra uneori ca si cainii. Si, cum sa va spun, musca chiar din inima. A astepta inseamna atunci a supravietui cat mai mult, a alunca spre moarte incet. Totul e sa te descuri cat mai bine cu frica si sa'ti gasesti chiar in frica un loc mai ferit. Astepti, supravietuiesti si in vremea asta moartea vine bajbaind.
Uneori ii spuneam Eleonorei ca un singur lucru era mai important pentru noi decat venirea unui tren: increderea ca trenul va veni.Crezand asa, puteam incepe sa asteptam.Ca in porunca a doua.
De fapt, am inteles atunci ceva la care nu ma gandisem niciodata.Ca uneori a astepta poate fi, la urma urmei, un mod de a pleca si de a sosi. Cata vreme astepti, totdeauna mai exista un tren care va veni sau va pleca. Chiar daca nu stii cat treuie sa astepti. Peroanele sunt cu totul pustii numai cand le pustiim noi insine, mi'am spus.Si am incercat din toate puterile sa cred in asta. E adevarat ca nu reuseam totdeauna, iar acum nu mai reusesc nici atat. Dar daca as fi renuntat cu totul, as fi murit. Incercam sa ne umplem timpul cu ceva, dar fara panica. Uneori ne intrebam cat vom mai putea rezista astfel. Pe urma tot noi ne ziceam ca sa ne dam curaj : "Important e ca deocamdata merge".

(...) M'a privit lung si nu mi'a raspuns. S'a gandit , poate, ca e o gluma de cabotin ... Stiti dupa ce se recunoaste un cabotin, domnilor? El nu e in stare sa fie la inaltimea tragediei pe care o traieste si de aceea simte nevoia s'o ia in deradere in fata spectatorilor.]

[Viata pe un peron - Octavian Paler]

Am devenit un cabotin ...