Sunt o ciudata ...

... pentru ca uneori tremur!

Se facea ca... se facea vara. Drept sa va spun, nici nu mai stiu cum a inceput vara. Sau cum s'a terminat, ce a fost inainte. Mai stiu doar ca alergam prin furtuna, aiurea, golita de orice gand. Intr'un tarziu, am ajuns la destinatie, adica nicaieri, si am facut ce mi'am propus, adica nimic. Si timpul, de'al naibii, n'a trecut. Dupa o cantitate imposibil de apreciat din acest timp imobil, am facut urmatoarele: am baut bere rece si am urlat ce mi'a trecut prin minte, ca sa nu ma descarc pe pereti. Mi'am tras nasul, mi'am sters picaturile de ploaie de pe obraz si mi'am zis ca n'are rost sa ma mai sinchisesc. Apoi am repetat pasii unu si doi. Gata cu balbaielile fara sens.Privirea dureros indreptata catre inainte si `nainte mars. In sertarul anume se afla un inel depus cu degete tremurande, dar cu o hotarare gata sa mute muntii ... l'am scos, i'am redat locul pe care si'l mentinuse 1 an si 2 luni, am gandit problema si am promis. Apoi am urcat in tren si am renuntat la crezul bine impamantenit, folosit pe post de antet al atator caiete de ganduri razlete: "fiecare om e o subsumare de oameni trecuti." Or, eu nu eram decat eu insumi cand am urcat in tren ... m'am si numarat de doua ori, ca sa fiu sigura. Iar unicul chip familiar pe care l'am intalnit in compartiment a avut darul sa'mi intareasca aceasta convingere, ca iti trebuie mintea de pe urma ca sa intelegi ca uneori trecutul trebuie sa ramana trecut, si ca'n afara de asta nu mai e nimic de inteles. Am privit acel chip si'am tacut langa el, pentru ca nu mai aveam ce sa'i spun. Unul din numeroasele chipuri care'mi contureaza trecutul.Intr'un final am decis sa ma duc sa dorm pe alta bancheta. Trenul asta mergea in directie opusa ... era vara si porneam cu trenul spre un viitor imprevizibil. Abia apoi, coborand pe peron, am simtit un fel de demarcatie, de fapt mai mult am scornit una, ca sa nu trebuiasca s'o mai astept de la sine. O demarcatie catre un fel de ceva care in orice caz mi'era nou. Respiram deci aer nou,sarat, in plamani noi, in saculeti alveolari noi.

A trebuit vrute nevrute sa beau bere cu paiul. Am privit cerul dezbracat de nori, marea in pielea goala,nisipul,o infinita statuie si'am uitat de serile in care stateam si'mi numaram pe degete fericirile dintr'o saptamana. M'am varat in prezentul asta arbitrar si, deodata, telefonul nu a mai sunat, lumea veche a tacut si in juru'mi nu se mai invarteau decat fete si locuri noi. Nu'mi amintesc prea bine ce s'a mai intamplat pe la mijlocul verii. De fapt, mijlocul rareori conteaza. Nu auzi decat despre inceputuri si sfarsituri, si despre cum scopul intotdeauna primeaza asupra mijlocului. Tot asa, indiferent de mijloc, sa zicem ca vara asta prelinsa cu lasciva nesimtire m'a facut sa uit. O vreme. Cat de'o vara. Timpul nu era pe terminate, ci doar in suspensie. Ma instrainasem de tot si de toate si, deodata, inexplicabil... mi s'a facut dor...

Si'apoi urmeaza partea cu intoarcerea. M'am intors nici ca fiu risipitor, nici ca lup de stepa, ci pentru ca pur si simplu trebuia...vroiam sa vad, sa fac sa plateasca ... Am constatat cu o inexplicabila dusmanie ca lumea se'nvarte si'n lipsa mea ... asta sunt eu, in loc de resemnare ii dau cu ura. Am luat din nou la pas strazile de mine stiute, in cautarea lunii si a altor naluci. Au fost zilele de la sfarsitul verii, cand m'am simtit mai singura ca niciodata,mai luata la misto ca niciodata ... mai tradata ca niciodata ... cand intr'un oras in care ma minteam ca'i am pe toti alaturi,nu m'am mai avut nici pe mine insumi. Nu stiu ce'nseamna asta, daca a fost nevoie sa sterg totul ca sa pornesc iar la drum sau daca exista vreo alta explicatie gravitand pe undeva. Stiu doar ca acum sunt ceva mai pragmatica, visez cu oarecare moderatie [poate chiar deloc], iar "dorinta" e cuvant lipsa in dex'ul meu.

La primavara va ploua, primavara va fi rece si eu imi voi ocupa fiecare clipa ca sa nu mai gandesc, sa nu mai sper, sa nu mai cred [tratatul meu de indiferenta, iata'l]. Nu mai stiu cum a inceput vara. Sau cum s'a terminat, ce a fost inainte. Nici de ce am ales acest mod de protest, desi mereu am fost o protestatara ...