... cât de mult îmi doream acum câţiva ani să devin ce sunt azi ... să nu mai simt, să nu-mi mai pese ... să uit, să fiu rece ... să pot să-i privesc în ochi şi să nu mai simt nimic ... să se întoarcă roata ... să mă maturizez ... să gândesc orice mişcare de două ori înainte de a o face ... să nu mai tremur la o atingere ... să nu-mi mai pun sufletul pe tava lor ... să nu mai am fluturi în stomac ... să nu mai dau mesaje în toiul nopţii ... să nu mai stau rezemată de un perete uitându-mă în gol ... să nu mai beau singură ... să nu mai stau singură plictisită la o masă ... să nu mai ies să văd răsăritul soarelui singură tremurând de frig ... să nu mă mai întind pe gresie ... să nu mai privesc înapoi ... să nu mai aştept un telefon de la el ... să nu mai am emoţii la aşteptarea unui mesaj ... să nu mai sper ... vreau inocenţa clipelor de altădată ... vreau iar sclipirea aceea din ochi care îţi conferea un aer inocent ... când mai era ceva pur şi neatins ... nevătămat! 

... azi fluturii nu mai au stomac!