Ma bucur ca exista moarte,pt. ca doar asta ma face sa'mi dau seama ca traiesc!

Tie, care imi stai in gand cand nu esti linga mine, care poti, cu un zambet, sa ma faci sa uit de toate, care ma iei in brate cand ma ghemuiesc noaptea langa tine, care'mi suporti crizele de nervi si de melancolie, care ma faci sa rad cand sant suparata, tie... De ce tocmai tie iti cer intotdeauna mai mult? Mie, care te iubesc asa cum esti si tocmai pentru ca esti asa, care ma culc tarziu, asteptandu'te, care te mangai pana adormi, care'ti ascult gandurile visele si nebuniile, mie... De ce tocmai mie imi spui ca nu iti dau ceea ce vrei? Noua, care stim sa dansam uitand de tot ce ne'nconjoara, care de mult pasim in acelasi ritm pe strada, care am stiut intotdeauna sa ne reinventam, noua... De ce tocmai noua ne vine mai usor sa ne spunem cuvinte grele, decat cuvinte de dragoste? Am ajuns la o dragoste cu "runde", in care ne uitam intotdeauna pe celalalt taler al balantei, sa vedem ce primim in schimbul a ceea ce oferim? Oare n'ar fi mai simplu ca de fiecare data cand vrem sa ne scoatem ochii sa ni'i sarutam, in schimb? Daca suntem tot timpul "in constructie" si in proces de imbunatatire, vom putea vreodata sa ne bucuram de ceea ce construim? Oare... Cred ca am o problema. Cred ca nu sunt in stare sa ma bucur de prezent, de grija viitorului. Si mai cred ca am nevoie de ajutor, pentru ca de mult nu ma mai plac asa, de mult vreau sa ma schimb! Cred ca'mi pun prea multe intrebari si cantaresc prea mult fiecare gest, gand, vorba primita sau data. Cred ca de asta, uneori, ma trezesc ca sunt spectator la propria mea viata, ca am uitat sa particip! Tie ti'am spus sa te uiti bine la mine, sa te gandesti bine daca asta vrei sa ai linga tine, pentru ca eu n'o sa ma schimb. Acum, tot tie iti spun ca unele lucruri mi'as dori sa le schimb, dar nu cred ca pot face asta singura. Mie mi'ai spus ca sunt nevasta ta, eu ma simt ca si cum n'as fii nici macar o persoana. Nu vreau sa fiu precum planta cataratoare care gaseste sustinerea unui copac si ajunge sa'l sufoce si sa'l goleasca de frunze. Si, uita'te la mine, cum, in timp ce ma hotarasc ca trebuie sa schimb unele lucruri, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ca ar trebui sa primesc ceva schimbari. Sunt o persoana groaznica, nici nu mai stiu cine sunt. M'am pierdut? M'am avut vreodata asa cum cred eu sau, in odiseea mea de spectator, am inceput sa ma uit la viata altcuiva, fara sa'mi dau seama? Iar ma apuca toiul noptii fara sa dorm, iar schimb programul de zi pe cel de noapte E cazul sa ma duc la culcare. O sa postez blogul asta fara sa'l citesc, desi probabil o sa'mi para rau cand il voi revedea. Tie iti spun: te astept cu bratele deschise sa'mi saruti ochii, fruntea si inima, si, daca merita efortul, sa ma ajuti sa'mi regasesc linistea!
De asta am nevoie de alte priviri. De priviri noi, priviri'oglinzi din sticle de Murano, priviri ca apele limpezi. Priviri rare, ca niste elastice colorate, frumoase, in stare sa ma lege pe mine de mine, doar de versiunile mele favorite... E infidelitate?!