... m'am săturat de aceleaşi discuţii fără sens ... de căcatul ăsta de situaţie! Mă doare, sincer, dar foarte sincer, fix în pwlă de ce dracu' se va întâmpla de acum încolo!

... una peste alta, de abia aştept să plec dracului de aici ... aici poate să însemne orice, aşa că nu vă bateţi capul. Cred că şi acolo, în Tenerife, când o să ies pe balcon, tot în sus o să mă uit ... şi tot o să'mi fie dor! Şi acolo o să am probabil aceleaşi coşmaruri, aceleaşi sincope'n respiraţie, aceeaşi sete ... şi probabil că nu o să mă ''vindec'' ... dar momentan mă simt mai bine numai pentru faptul că am ales să încerc să sper!

Ahora no estas aqui, ahora no estoy aqui, pero el silencio es la mas elocuente forma de mentir ...

Te Echo De Menos

" Îmi pare rău, dar să ştii că eu nu am bani ... "

Mori, dă'te dreacu' ... !

>>"Uneori mă gândesc să dispar o perioadă, numai pentru a'ţi dovedi că însemn ceva dincolo de masă, hrană şi pat, spuse ea tristă. Dar mi'e milă aprioric de tine ... " "În afară de asta, continuai, tu, cu simţurile tale speciale - mă urmăreşti? -, ai fost prea mult minţită - ştii exact ce e minciuna şi la ce fel de minciuni mă refer -, şi asta îţi dă dreptul ca la rândul tău să minţi din când în când, spusei aparent în glumă. Numai să nu abuzezi. Meriţi această concesie pentru că tu nu faci încă deosebirea între mult şi puţin, amănunt şi idee. Oricum, ceea ce putem face este să ne iubim, asta ne mai rămâne în momentul de faţă, să ne iubim într-un cadru legal şi organizat. Desigur, ştiu, nu mai sunt atât de sever cu sentimentele. Nici cu ale mele, nici cu ale altora. Numai periodic, când n'am ce face, când simt cum mă doboară nehotărârea, abia atunci mă gândesc la amănunte ... De unde ştii mobilurile intime care hotărăsc reacţiile unui om? Evident, judecăm întotdeauna faptele, cel puţin aşa trebuie; ele sunt determinate însă de împrejurări irepetabile, depind de inteligenţă şi cultură ... O sofisticărie plictisitoare tot ce'ţi spun, ştiu asta; greu de luat de la cineva lecţii de morală, când însăşi istoria nu'ţi oferă prea multe pagini ... Ridicol este doar că mă pierd în toată brambureala asta ... Caut însă certitudini, am nevoie mereu de un petec de teren care să nu alunece sub tălpi."

Îmi dădeam seama că, fără să vreau, reveneam la eternele mele întrebări, că începeam să'mi par mie însumi penibil. " Ne tocăm nervii degeaba, spusei. Mestecăm zilnic tot soiul de chestii grave care n'au dus niciodată nicăieri, în loc să le uit dracului, să'mi văd de altceva ..." Pentru o singură clipă, i'am întâlnit privirea distantă, rece. " Ce vrei să'ţi spun? strigai. Nu înţelegi că până la urmă nu suntem cei mai vinovaţi, chiar dacă judecarea celor din jur trebuie să o facem după a noastră?" În clipa aceea, deşi păream pasionat, efervescent, mi'am dat seama că, de fapt, nu simt nimic, absolut nimic. Poate că sentimentele mele atinseseră, cu ceva mai înainte, paroxismul după care, firesc, urmează o fază mută; constatam, mă pierdeam în sofisme, negam, însă nici bucuria, nici neliniştea nu mai aveau rezonanţe psihice; <<

Augustin Buzura - Feţele tăcerii

S.O.S.

... da ... sunt "genial de tristă" ... dar ... contează? am nevoie de ajutor!

... cred că tocmai mi s'a îndeplinit visul ... şi mai cred că nu ştiu cum să mă bucur! Cam 80% plec de aici ...

Va fi-ntr-o noapte calda de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleilor desarte,
Îmbratisand pantofii tai albi, va tresari...
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi...
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Si-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb margaritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...
Va fi-ntr-o noapte calda de mai.
Când vei veni,
"Olimpia" din cadru-i îti va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Si mutele covoare, pe jos, vor tresari...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Si albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tacutelor perdele,
Postum ca si-ngropatii de vii, într-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad si de cinabru.

Si-apoi...
Va fi într-o seara poate ca si-alte seri.
Va fi
O seara de octombre cu palpitari discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Si regrete...
Vai!... cea din urma seara când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamna pe sfârsite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batista -
Simbolul despartirii...

Si-atâta tot...

Si-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici luna
Nici stele cazatoare...
Si fata de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!...

[ Ion Minulescu - Va fi ... ]

... sunt unele momente când nu mă suport! Când mi'e dor ... când plâng, când visez cu ochii deschişi ... când îmi doresc să fii lângă mine ... când am momente de slăbiciune ... când mă joc cu oamenii şi cu minţile lor ... când cerşesc o îmbrăţişare ... când beau peste limita normalului ... al bunului simţ ... când lovesc de teamă să nu fiu lovită ... când spun: nu pot! Şi nu mai pot ... câteodată!

... îmi doresc atât de mult ca mâine, la 2 ... să beau o bere în Cucina di casa fericită pentru că am primit bursa ... deşi ... nu cred că o sa se întâmple! Îmi doresc atât de mult să plec de aici ... ah, ce bine mi'ar prinde un an departe de toţi şi de toate ... vindecare!

Avem timp
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim.

[Octavian Paler - Avem timp]

... nici nu mi am dat seama ... a devenit aproape insuportabil! insuportabil sa pun capul pe perna vrand sa dorm ... "cred ca e cazul sa ma trag pe nas!"[ocs] [sa'nceapa panarama]

... de abia aştept să se termine sesiunea asta! ... de fapt, cu Sesiunea nu am nimic, am ce am cu Grupurile :) ... devine frustrant să te uiţi pe un tratat şi să ai impresia că nu înţelegi nimc ... bine, sper că e doar o impresie ... deşi, din când în când mă străfulgeră o idee: cum că aş fi cam proastă ... x( dar eu nu: Batman, Batman! În fiecare zi tot schimb tehnica de învăţare ... pierd mai mult timp căutând noi metode de învăţare, decât învăţând! Nu e bine ... am uitat cum e şi cum trebuie să înveţi! x( În cazul de faţă chiar nu pot să mă complac ... să spun "asta e" sau "ce o fi o fi", pentru că vreau mai mult ca oricând să plec de aici ... şi o vacanţă de 1-2 săptămâni chiar nu mă poate ajuta!

Rămâne ca de mâine să adopt o alta tehnică: câte 8 bilete, minim, pe zi ... asta dacă vreau să termin până pe 2, când am examen ... groaznic! x( şi nu mai schimb tehnica ... gata! Punem Vivaldi - Iarna şi ne apucăm de treabă ...

[ Hai că pot ... ]

... vreau să plec ... departe ... departe de Bucureşti!

n'am!

o iau razna ... şi tare'mi e că vă trag după mine în încercarea mea de a mai ieşi la mal ...

... îmi vine să urlu ... să ţip la tine, la tine şi la tine! Şi mă enervează că nu ascultă cine ar trebui ... nimeni nu procesează nimic ! Nimic ... e marele nimic! Şi nu ştiu cum să fac să nu scuip tot ce am strâns până acum ... că te bag la balamuc! Vreau să privesc din spatele zidului! Şi încerc din răsputeri să nu ţip şi să am un "discurs" ... coerent ... un monolog mi'ar fi de ajutor ... nu mai vorbiţi peste mine ... şi hai să nu ne mai victimizăm!  

Târziu

       Adrian Păunescu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.

Nebun de alb

              Adrian Păunescu

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

Jur-împrejur, privelişti aberante,
Copii fragili ducând părinţii-n spate,
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Şi albatroşi venind spre zări uscate.

Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul
În fiecare margine a firii,
În podul palmei, dacă iau nisipul,
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

Te-aud în bătălii din vreme-n vreme,
Ostaşii gărzii tale ţi se-nchină,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon şi nume de regină.

Fiorul rece prin spinare-mi trece,
Când mi-amintesc cu gene-nlăcrimate
Că tu, de la etajul treisprezece,
Voiai să te arunci, să scapi de toate.

Dar tu-nţelegi, de fapt, că nu se cade
Să-ţi pui în cumpănă întreaga viaţă,
Că nu-s în joc abstractele rocade,
Ci sângele ce fierbe sau îngheaţă.

Neputincioasă, tristă şi frigidă,
Aşa ai fost şi apăreai senină,
Dar cel care-a ştiut să te deschidă
Nu-i fericit, ci îmbătat de vină.

De te lucram sârguincios cu dalta,
De te făceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astăzi eşti, o alta,
Pe care la căldură am trezit-o.

Lăsând ambiţiile de o parte,
Ne aruncăm în marea nemiloasă
Şi-mpreunaţi, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem, din sudoare, sfântă casă.

Pe urmă, vin ceilalţi să ne-o distrugă
Şi ochii tăi mă caută întruna
Şi eu înalţ nefericită rugă,
Purtând pe tâmple soarele şi luna.

Şi te iubesc cu milă şi cu groază,
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră, pentru veşnicie.

... simt!

Mi'a luat mămicuţa mea dragă tot cheful, tot elanul ... ''o să suuuufeeeeeeri'' ... ete unde era Nostradamus ... când am suferit nu a ştiut, ştie acum ... anticipează ... da' de ce dracu' mă enervez eu nu ştiu? Trebuia să tac în puii mei din gură ... cine m'a puuuuuus? Mă culc ... presimt că o să avem discuţii în seara asta şi acum ştiu şi unde e vulcanul care stă să erupă ... parcă ăia care repetă o greşeală de n'şpe mii de ori se numesc proşti, nu? E, în categoria asta mă încadrez eu ... dacă mai aveam vreun dubiu! Somn uşor ... că erupe Vezuviu!

...

Gata ... că doar nu degeaba sunt la psihologie ... nu trebuie să ţii nimic în tine ... şi uite aşa mi'am luat dracii în spate şi m'am dus să'i spun în faţă lui Nostradamus ce am avut de spus ... m'am descărcat la sursă ... şi mă simt muuuuult mai bine! Minunat ... Acum sunt un munte inofensiv! :) sfătuiesc pe toată lumea să spună ce are de spus atunci ... nu să taci ca să nu răneşti ... uite de ce mă consum eu ca proasta degeaba, în loc să'mi văd eu liniştită de momentul meu de fericire :D ... ajung dracu' din viitor psihanalist un viitor  analizand! Gataaaaa ... la culcare! :) :*

sunt fericită azi ... da, da, da ... şi dacă o să ţină doar o clipă ... merită! Merită pentru că nu m'am mai lăsat de mult dusă de val, aşa, ca un copil rebel! Aproape că uitasem cum e să speri la ceva frumos ... nu nădăjduiesc ... sper ... ha ... am un zâmbet cretin, inofensiv, infantil pe chip! Reîntoarcerea la inocenţă ... fie şi pentru câteva clipe :) !

... ha ... e un adevărat haos pe aici, prin viaţa mea ... de vreo 2 zile stau şi mă gândesc ... şi nimic nu se potriveşte ... mă enervează cumplit soneria telefonului, vibraţia ... mă enervez numai când văd că se aprinde lumina ecranului ... când pâlpâie un beculeţ care îmi indică faptul că iar am un apel pierdut sau un mesaj pe care oricum nu aş fi vrut să-l primesc ... mă scoate din săriteeeee ... e un stres care nu poate fi descris în amănunt ... sper doar să nu fiu singura cu o labilitate, care are impresia că telefonul o să o strângă de gât în timpul somnului ...  

... nu suport să aud vocea lui x sau y ... la TELEFON ... nu maaaaaaaaaaai sunaaaaaaaţi ... daţi un mesaj şi vă rog ... dar vă rog ... nu aşteptaţi să vă răspund! număr necunoscut? nici atât ... hai pa ... că am un zâmbet stupid pe faţă ... ceva care credeam că nu o să iasă ... iată că s-a putut, iar acum ... speriată ... nu ştiu ce dracu' să fac ... =))

... oare o să fie cu finalizare ... sau fără?

... cât de mult îmi doream acum câţiva ani să devin ce sunt azi ... să nu mai simt, să nu-mi mai pese ... să uit, să fiu rece ... să pot să-i privesc în ochi şi să nu mai simt nimic ... să se întoarcă roata ... să mă maturizez ... să gândesc orice mişcare de două ori înainte de a o face ... să nu mai tremur la o atingere ... să nu-mi mai pun sufletul pe tava lor ... să nu mai am fluturi în stomac ... să nu mai dau mesaje în toiul nopţii ... să nu mai stau rezemată de un perete uitându-mă în gol ... să nu mai beau singură ... să nu mai stau singură plictisită la o masă ... să nu mai ies să văd răsăritul soarelui singură tremurând de frig ... să nu mă mai întind pe gresie ... să nu mai privesc înapoi ... să nu mai aştept un telefon de la el ... să nu mai am emoţii la aşteptarea unui mesaj ... să nu mai sper ... vreau inocenţa clipelor de altădată ... vreau iar sclipirea aceea din ochi care îţi conferea un aer inocent ... când mai era ceva pur şi neatins ... nevătămat! 

... azi fluturii nu mai au stomac!